Lucian Ban & Mat Maneri (S.U.A.)

_ “Transylvanian Concert” DUO – LUCIAN BAN & MAT MANERI (S.U.A.)
Lucian Ban (pian) / Mat Maneri (violă)

Lucian Ban (pian) – Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz și-a câștigat renumele grație unei serii de proiecte și albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparații cu Vladimir Horrowitz şi McCoy Tyner, Ban fiind considerat „unul din cei mai buni pianiști care s-au mutat la New York în ultima decadă” (Bruce Lee Gallanter). Împreună cu renumitul contrabasist american John Hebert, Lucian Ban a inițiat și condus Octetul Enesco Re-Imagined dedicat reinterpretării lucrărilor celebrului compozitor George Enescu, un proiect ce s-a bucurat de o excelentă primire în presa internațională, câștigând o serie de premii BEST OF 2010, fiind aplaudat pe mari scene ale lumii: London Jazz Festival/Royal Elizabeth Hall, Barcelona Jazz Festival, Jazz d’Ór din Strasbourg, Capitala Culturală Europeană de la Guimaraes, Portugalia, și altele.
Considerat de cunoscutul ziar britanic The GUARDIAN drept „un nume de urmărit”, pianistul, compozitorul și aranjorul Lucian Ban, originar din Cluj, activează la New York unde este liderul mai multor grupuri (Tuba Project, Elevation, Sam Newsome & Lucian Ban), toate implicând muzicieni de prim rang, recunoscuți în întreaga lume. A editat opt albume sub nume propriu, pentru case de discuri americane și europene, iar în 2013 și-a făcut debutul pentru celebra casă de discuri ECM Records cu „Transylvanian Concert”, album ce i-a adus consacrarea internațională. În 2016 casa de discuri americana Sunnyside Records a lansat albumul „Songs from Afar” al quartetului sau Elevation. Celebra revistă americană DONWBEAT i-a acordat calificativul maxim și extrem de 5 stele, iar All About Jazz îl numește „un triumf al comunicării muzicale și emoționale”, în timp ce NY Jazz Record vorbește despre „o scrisoare de dragoste pe care pianistul o trimite țării de origine”.
http://www.lucianban.com/html

//
Mat Maneri (violă) – Nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă” este recunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de azi, un adevărat „copil nebun” al avangardei americane. În 1990 Mat a fondat prestigiosul Joe Maneri Quartet împreună cu tată său și cu Randy Peterson. Mat a început să scoată albume ca lider de grup în 1996 și a dezvoltat patru ansambluri muzicale. Pianiștii Paul Bley, Cecil Taylor, Matthew Schipp și Borah Bergman l-au solicitat pe Mat Maneri să lucreze cu ei în locuri precum Montreal Jazz Festival, Library of Congres și în concerte pe scene din toată Europa.
Celebra revista “All About Jazz” îl descrie în termeni fără echivoc: „Mat Maneri a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara și viola”.
https://www.facebook.com/matmaneri